Sükös József

Legea nescrisă a Deltei de acum 20 de ani, conform căreia n-ai ce căuta acolo cu voblere, că barbeta agaţă iarba, a fost rescrisă de glidere, în special de cele de la Salmo.Slider-ul s-a încetăţenit de la Tulcea la Sulina, şi se regăseşte chiar şi în trusele localnicilor. Numai că ştiucile par să se fi obişnuit cu acest tip de nălucă, şi rar prinzi cu ele câte un exemplar mai răsărit.

Aici intră în scenă Ticsaren-ul lui Swartzonker din Suedia, mai precis cel de 11 cm , cu o greutate de 37 de grameculoare Fire Tiger. M-aş mira ca ştiucile din Deltă să fi auzit de la vreo rudă suedeză despre Swartzonker, dar probabil nu ştiu nici de ABBA, IKEA sau VOLVO. Nişte ignoranţi! Cu toate lacunele lor de cultură generală, în septembrie multe exemplare s-au înghesuit să facă cunoştinţă cu Ticsaren.

Dimensiunea de 11 cm poate alarmant de mare pentru pescarul obişnuit cu oscilantele uzuale, se pare că nu a deranjat de fel zecile de ştiuci de la mârliţe, până la respectabila doamnă care profitând de faptul că struna nu era de la Goforbigpike, a plecat cu vobler cu tot. După înjurăturile de rigoare am trecut la Slider, atacurile s-au rărit un pic, însă exemplarele prinse erau clar mai mici decât cele care se dădeau la Swartzonker. Întrebarea hamletiană nu este dacă mai cumpăr Ticsaren, ci câte îmi permite buzunarul.




Înscrie-te la newsletterul nostru! Mă înscriu
Coşul meu

Coşul tău este gol
Subtotal: RON
Transportul şi discountul vor fi calculate pe pagina de comandă
Salvează coşul
Comandă
Alege limba
Favorite
Politica de confidenţialitate Termeni şi condiţii Politica de returnare Manage Personal Data