MAREA AVENTURĂ ANTIBRĂDIȘ – spinning la știucă cu năluci antibrădiș
Odată cu încălzirea apelor și expansiunea vegetației acvatice și știucile se întorc la locurile lor preferate: apele cu o adâncime relativ mică, năpădite de vegetație.
În afară de perioada reproducerii, putem afirma că știuca poate fi localizată în imediata apropriere a peștișorilor cu care se hrănește. Există câteva reguli care merită să fie avute în vedere atunci când pescuim la știucă. Regula de bază este cea mai sus amintită, unde sunt peștișorii acolo își face veacul și știuca. Știuca pleacă relativ rar în urmărirea prăzii, preferă să stea la pândă și să atace prin surprindere, din acest motiv preferă locurile cu vegetație subacvatică, copacii căzuți în apă, rupturile și apropierea structurilor subacvatice, orice obstacol pe lângă/după/sub/peste care poate să se ascundă. În cea mai mare a timpului preferă apele cu o adâncime relativ mică de 1-3 metri , dar este și o mare oportunistă, dacă peștii pradă se află în abundență la o adâncime mai mare, cumătra coboară fără nici o ezitare și la adâncimi de 10-12 metri. Dacă pescuim în apele din Scandinavia, merită să ținem cont de acest aspect, dar și în apele autohtone cu o întindere mare ne poate fi de un real folos un sonar de calitate care ne va permite să localizăm prezența peștilor pradă.
După această scurtă trecere în revistă am și ajuns la subiectul principal al prelegerii noastre: cu ce și mai ales cum putem prinde știuca ce se ascunde abil printre firele dese de vegetație? În condițiile de acasă, vara știucile mai mari preferă adâncimile între 1-3 metri cu vegetație, însă aceste porțiuni sunt cel mai greu de pescuit.
1.Lingurița antibrădiș. În locurile sus menționate sunt năluci eficiente oscilantele antibrădiș. Producătorul finlandez Kuusamo le fabrică în diverse forme și culori, în greutate de la 10 până la 18 grame și pot fi utilizate relativ ușor în porțiunile ofertante. Acestea trebuie să fie stopate și lăsate să cadă în ” luminișurile” dintre pâlcurile de brădiș, ochiuri, și jucate din nou înainte să atingă fundul apei, și dacă am exersat suficient de mult ca să dobândim îndemânarea necesară, nu există știucă să suporte tensiunea și va ataca zgomotos, făcându-ne chiar să tresărim, deși suntem în așteptarea acestui eveniment.
2. Năluca Hidehook. Și această nălucă antibrădiș a fost inventată de un pescar finlandez și ascunde două cârlige. Știucile mari atacă întotdeauna în zona capului, astfel și cârligele sunt amplasate astfel încât șă asigure o agățare sigură. Hidehook poate fi ușor tras peste plante și când atinge din nou apa trebuie lăsat să cadă puțin și repornit dintr-o fină mișcare a lansetei. De cele mai multe ori știuca deja urmărește năluca sub vegetație și când năluca ajunge din nou în apă deschisă este atacată fără ezitare cu toată forța. Știucile mai mare ”inhalează ” năluca și nici nu simțim mușcătura, ci numai o senzație de parcă cineva ar fi împins năluca din spate, și numai când aceasta pornește brusc fără să-l putem stopa sau întoarce ,ne dăm seama că avem în cârlig chiar Știuca Mult Visată, și adrenalina ne invadează sângele din nou și din nou, până când reușim s-o poftim pe ”coana ” știucă în ospitaliera noastră barcă, pentru o ședință foto.
A fost odată ca niciodată, când pescuiam cu Kari și cu prietenul meu Jozsi în golfurile arhipelagului din sudul Finlandei. Kari inventatorul Hidehook pescuia în exclusivitate cu aceste momeli, iar noi cu orice alte gume de dimensiuni mari. Kari avea avantajul terenului propriu, cunoștea golfurile ca propriul buzunar, știa unde trebuie să căutăm știucile. Le-am și găsit la a doua încercare pe un platou cu o apă de cca. 2.5 – 3 metri. Platoul avea deja vegetație dar fiind prima săptămână a lunii mai, plantele încă nu atinseseră suprafața apei . Fără un băștinaș, bun cunoscător al locurilor sau fără un sonar performant nu aveam nicio șansă să găsim un asemenea loc. Prindeam știuci frumoase una după alta, însă e adevărat că în acea după-amiază niciuna nu depășea limita magică de un metru. Prindeam și noi cu gumele McRubber și Flatnose, însă puteam să le prezentăm numai deasupra vegetației invizibile, și agățam buruienile destul de des. Era însă foarte instructiv să-l privim pe Kari în acțiune, acesta lăsa năluca să cadă la fund printre plante, după care recupera încet fără nicio grabă imprimând acesteia din când în când salturi. Aproape la fiecare lanseu avea câte o prezentare. Așa cum am amintit era prima săptămână a lunii mai, imediat după topirea gheții, apa fiind relativ rece ,drept consecință numai recuperările lente stârneau interesul știucilor. Supremația lui Kari începea să se manifeste în momentul în care am trecut să pescuim în apropierea malurilor printre firele de stuf : noi puteam să prezentăm nălucile numai la marginea stufului, și încă era nevoie de lanseuri precise (suntem în stare nu-i vorbă!) , pe când el lansa neglijent , câteodată și la 2-3 metri printre firele de stuf, și astfel enerva și știucile mari adăpostite acolo. Avea mai multe prezentări, știucile fiind ”parcate” printre firele de stuf, pândind de acolo prada. Nimic nu poate fi mai spectaculos decât momentul în care o ”torpilă” de mari dimensiuni pornește spre năluca ta, împingând un val în formă de V..... Eram foarte atenți, numai ochi și urechi, încercând să învățăm de la Kari tot ce se putea.
Așa cum se întâmplă în cele mai multe cazuri, și pentru Hidehook, îți trebuie timp... perseverența și răbdarea dar și spiritul deschis la noi experiențe sunt cheia succesului. Hidehook poate fi eficient și la o recuperare lineară, dar are un potențial mult mai mare. Trebuie experimentată și găsită mișcarea secretă cu care îl tragi peste covorul de plante, cu care îl lași să cadă leneș după care îl repornești. Ajungi să fi conectat la această nălucă, după un timp începi să simți când aceasta atinge o plantă, poți să faci diferența între un fir de stuf,mătasea broaștei sau algă.... Vei ști instinctiv amplitudinea mișcării ce trebuie să-i imprimi nălucii ca să-și continue drumul sinuos, vei putea face diferența între agățătura într-o plantă și acel moment când știuca apucă în mod precaut năluca și într-o fracțiune de secundă ți-l și scuipă dacă nu înțepi imediat... Novicii într-ale pescuitului sau cei care nu sunt suficient de atenți, nu vibrează la unison cu năluca, nici nu vor ști că peștele vieții lor a fost acolo pentru un moment, a gustat prudent năluca, a scuipat-o scufundându-se la loc și pândind în continuare cu stoicismul caracteristic exemplarelor mari.
La suprafață nu se întâmplă nimic, deseori pescarul neavizat nici nu observă că momentul a venit și s-a pierdut în neant fără să fie perceput. Câteodată trecem pe lângă marile oportunități fără să le observăm măcar, posibilitatea de a captura știuci cu adevărat mari poate depinde de capacitatea noastră de a rezona odată cu năluca aflată la capătul firului, de a ne uni cu natura, de a fi cu adevărat prezenți în acel moment irepetabil.
Kari lansa toată după-amiaza numai Hidehookul, varia numai culorile și modelele, avea deja mâna formată. Am observat că majoritatea nălucilor aveau capetele sfâșiate, se vedea de la o poștă că atacurile știucilor mai răsărite vizează capul nălucii. Kari se jură că cele două cârlige simple nu au niciun dezavantaj față de ancore, peștele se agață bine, nu pierde mai mulți pești nici în timpul drillului, și mai ales poate elibera peștii din cârlig fără a le provoca răni. Acest ultim argument devine foarte important mai ales la pescuitul în regim catch and release.
3.1. Shad de dimensiuni mari, montat cu cârlige offset. Despre asta am mai scris. Cu toate acestea repet chestiile esențiale. Cu montura offset avem șansa de a pescui și locurile la care accesul cu nălucile clasice (oscilante,voblere, jerk-uri, stringere etc.) este imposibil. Vom avea mai multe atacuri cu aceste momeli, dar vom scăpa mulți pești dacă nu respectăm câteva reguli simple:
Pont 1. Secretul este să ținem întotdeauna vârful lansetei în sus, să urmărim evoluția nălucii și când avem un atac să înțepăm pe verticală. Nu pe stânga, nu pe dreapta, nu pe contră întotdeauna pe verticală. Așa asigurăm o agățare mai sigură, și reducem rata scăpărilor. La prima vedere nu pare mare lucru, dar este foarte important. Avem tendința de a contra la înțepare, dar tocmai modalitatea în care știuca atacă și apucă prada face necesară înțeparea pe verticală. În timpul recuperării firul ar trebui să fie în prelungirea lansetei, fără a încheia vreun unghi, iar când survine mușcătura să înțepăm în sus.
Pont 2. Secretul secretelor însă este: să ne concentrăm pe ceea ce facem, fără a ne destinde vreo secundă. Trebuie să înțepăm imediat și pe.... verticală. Să nu avem iluzia că se va autoagăța, dacă întârziem o fracțiune de secundă, știuca deja a simțit că ceva nu este în ordine și va scuipa imediat năluca înainte de înțepare. Monturile clasice cu două ancore fie jerk sau stinger, va agăța automat știuca, cârligul offset însă nu , aici înțeparea fermă și la momentul oportun este de o importanță capitală.
Și Hidehook se agață relativ ușor, chiar și dacă suntem puțin mai neatenți există șanse ca știuca să se autoagațe. Pe pagina noastră de web am postat o filmare pe care se vede cu câtă ușurință scapă știuca de nălucă, dacă nu am fost pe fază....
Merită văzut. În situații similare rămânem cu adrenalina și avem timp suficient să pomenim toți sfinții.
Putem ”potcovi” montura offset fie pe partea superioară fie pe cea inferioară, ca să mărim rata înțepărilor reușite, evident însă că astfel crește și rata agățărilor accidentale în plante, dar sunt situații când nu avem încotro și trebuie să utilizăm varianta ”potcovită”.
- 1. Svartzonker McRubber Jr 17 cm, montată pe un cârlig offset nelestată
- 2. Svartzonker McRubber 21 cm, montura offset, prevăzut cu o "potcoavă" superioară
- 3. Wolfcreek Shad 18 cm, montura offset, prevăzut cu o "potcoavă" inferioară
Dacă toată ziua nu am prins nimic putem fi tentați –deh, oameni suntem! – să prindem câteva înainte să ridicăm ancora. Însă pe când exemplarele mature sunt mai chibzuite, așteaptă momentul potrivit și atacă țintind capul prăzii, mârlițele apucă orice. Astfel se poate întâmpla să pescuim cu o nălucă zile , săptămâni întregi, putem prinde multe știuci răsărite, și dintr-odată să ne trezim cu atacul furibund al unei mârlițe de o șchioapă care pleacă cu coada nălucii noastre preferate printre dinți, proferând și injurii cu jumătate de gură. Ceea ce oricum e parfum pe lângă înjurăturile noastre rostite cu năduf. Shadurile mari sunt selective, McRubber de 17 cm sau Flatnose de 19 cm sunt relativ atacate de exemplare sub 40 de cm, în schimb avem atacuri mai puține.
Adeseori este o opțiune năluca Monkey Shad de 14 cm, trezind interesul știucilor mai mici, dar câteodată nici suratele lor mai mari nu le ignoră. Cu acestea s-au prins și exemplare de peste un metru, deci și pescarii care pescuiesc pe ape unde exemplarele mari sunt rare sau lipsesc cu desăvârșire, sau nu cred în existența monștrilor,pot opta pentru acestă soluție intermediară. Însă nălucile de aceste dimensiuni sunt și cele mai periclitate de dinții necruțători ale știucilor în devenire. Pentru a preveni acest neajuns, am inventat următoarea metodă:
Un cârlig de crap fixat cu două inele despicate, este menit să ocrotească posteriorul nălucii de atacul furibund al mârlițelor. Față de metodele de potcovire prezentate anterior prezintă avantajul că nu se agață în vegetație. Putem pescui cu această montură practic oriunde.
Și funcționează:
Desigur, este fără putință de tăgadă că putem pescui și cu tot felul de poppere, broscuțe și alte năluci de suprafață pe porțiunile cu vegetație în exces. Eu personal prefer broaștele, există locuri unde și știucile se hrănesc în mod regulat cu broaște și dacă reușim să identificăm aceste locuri, aceste năluci își dovedesc pe deplin eficiența și putem avea partide foarte spectaculoase. Evident nu oriunde și oricând, dar și când îi nimerim......
Știucile sunt mai greu de prins în zonele invadate de ierburi, dar merită osteneala. Mai ales pentru că aici se află cele mai multe știuci. Exemplarele mai mari evită locurile cu vegetație prea deasă și pe cele cu apă prea mică. Doamnele de o vârstă venerabilă trebuie căutate pe porțiunile cu o adâncime de 1,5 -2 metri cu vegetație mai puțin deasă sau în preajma nuferilor. Năluca trebuie prezentată cât mai adânc posibil, și jucată în apropierea substratului, exemplarele mari nu se vor ridica după o nălucă aflată la suprafață.. Perseverența, răbdarea și spiritul inovator sunt cheia succesului.
Dacă suntem adepții conceptului ”nu contează, doar să prindem ceva” atunci vă recomand oscilantele antibrădiș Kuusamo, sau cu shaduri de mici dimensiuni montate cu cârlige offset (precum McRubber Big Bass 12, 5 cm; Monkey Shad de 14 cm cârlig offset 8/0 potcovit) dar dacă vrem să prindem știuci mai mari, atunci ar trebui să optam pentru un Hidehook sau McRubber Jr ; Woolfcreek Shad Jr. Flatnose Shad, un McRubber de 21 cm, sau orice ”gumă” de dimensiuni mari, pentru că acestea vor fi cele câștigătoare. O nălucă mai mare va prinde o știucă mai mare, cu toate că nici exemplarele de 1,5 – 2kg nu se vor da îndărăt. Despre alegerea culorilor și despre alte practici secrete de capturare a știucii pe timp de vară am scris aici.
Fir întins!
Steiner
